vineri, 25 iulie 2014

Acatistul Sfântului Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon

 
Troparul Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon
Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Condacul Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon
Următor fiind Celui Milostiv şi dar de tămăduiri de la Dânsul luând, purtătorule de chinuri şi mucenice al lui Hristos Dumnezeu, cu rugăciunile tale bolile noastre cele sufleteşti vindecă-le, gonind pururea smintelile luptătorului, de la cei ce strigă cu credinţă: mântuieşte-ne pe noi, Doamne.

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul:
Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea preaîntrarmată; iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prearău Domnul Cel Preaslăvit, căci cu slavă S-a preamărit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca pe o Frumoasă, ca pe o Împodobită toată, ca pe cea fără prihană între femei, Dumnezeu pe tine alegându-te, în pântecele tău cel fără prihană S-a sălăşluit. Pe Acela roagă-L, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, de tina greşelilor să mântuiască pe toţi cei ce te laudă pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Precum zice psalmistul, Curată, de-a dreapta, ca o Împărăteasă a Împăratului ce a răsărit din pântecele tău, ai stat. Pe Acela roagă-L, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, ca stătător de-a dreapta să mă arate în ziua răsplătirii, Dumnezeiască Mireasă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toată firea cea stricată a oamenilor, prin toate cele netrebnice, ai înnoit-o, Ceea ce ai născut Ploaia Cea Cerească. Pentru aceea, te rog şi brazda sufletului meu cea uscată arat-o aducătoare de roadă, Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îmbrăcându-Se în mine, omul, din pântecul tău a ieşit Făcătorul, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, Haina Nestricăciunii dăruind celor ce s-au golit prin multe lucrări netrebnice.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Preacinstit L-ai născut, Stăpână. Pe Acela cu osârdie roagă-L să Se milostivească spre smeritul meu suflet, cel mâhnit pentru ocările dulceţilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Rănile sufletului meu tămăduieşte-le, Preacurată şi smerită inima mea cea otrăvită cu veninul şarpelui vindec-o cu doctoria ta cea lucrătoare.

Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, cânt Ţie: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Picătură de umilinţă rourează-mi mie, Stăpână, înlăturând toată arderea inimii mele şi a întristării mele şi adăugirile cele înşelătoare potoleşte-le.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe mine cel vătămat cu arma desfătării şi care zac rănit, Preacurată, nu mă trece cu vederea, ci mă vindecă cu suliţa şi cu sângele Fiului tău şi Dumnezeului nostru, Cel Ce a fost Răstignit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce te-ai îmbogăţit cu stăpânia a toată făptura, pe mine, cel rău sărăcit, învredniceşte-mă de dumnezeiescul dar, ca să te slăvesc pe tine ca pe Folositoarea mea cea Bună, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Mijlocitor Te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin Tine, Stăpâne, am aflat scoaterea din noaptea necunoştinţei către Părintele Tău, Începătorul luminii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce ai născut Calea Vieţii, Preacurată, povăţuieşte-mă la calea cea dreaptă pe mine, cel surpat acum fără pricepere spre calea şi prăpastia cumplitelor căderi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Înstrăinându-mă nebuneşte fără pricepere de la Dumnezeu, Fecioară, în desfrânări am vieţuit, în latura patimilor cea depărtată rătăcind; ci mă întoarce şi mă miluieşte cu mângâierile tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu apele tale cele de viaţă curgătoare adapă pe robul tău cel aprins cu văpaia păcatelor şi ars de năvălirile demonilor, Fecioară Maică Preacurată.

Cântarea a 6-a.
Irmosul:
În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune,  Dumnezele, scoate-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Să nu mă arăţi demonilor spre bucurie la judecata ce va să fie, Stăpână. Ci, cu bunăvoinţă să cauţi spre mine, rugând pe Judecătorul şi Fiul tău.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu gândurile Te-am mâniat, Doamne şi cu faptele mele cele viclene şi fărădelege. Iar acum aduc spre rugăciune pe Maica Ta; îndură-Te şi mă mântuieşte.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De osândă miluieşte-mă, Stăpână, pe mine cel ce pe mine însumi m-am osândit cu greşelile mele, ca Ceea ce ai născut pe Judecătorul şi Dumnezeul tuturor, cu totul Lăudată.

Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos, Cel Ce este Binecuvântat şi Preaslăvit, a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tăria mea şi Lauda şi Mântuirea, Folositoare Tare şi Zid Nebiruit fiind, Stăpână, pe demonii ce se oştesc asupra mea bate-i, că totdeauna caută să mă omoare pe mine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Dumnezeu Întrupându-L din feciorescul tău sânge, ai îndumnezeit, Fecioară, omenirea. Pentru aceasta, mă rog ţie: pe mine, cel spurcat cu patimile şi stricat cu meşteşugurile vrăjmaşului, mă miluieşte cu rugăciunile tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cuptorul mai înainte a închipuit naşterea ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; că pe tineri nu i-a ars, precum nici pântecele tău Focul Cel de Neîndurat. Pentru aceasta, mă rog ţie: de focul cel veşnic izbăveşte pe robul tău.

Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu dumnezeiasca poruncă, pe caldei arzând şi răcorind pe credincioşi, care cântau: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Râvneşte după cele bune, de la cele rele depărtându-te, prin purtarea de grijă de dumnezeieşti lucruri, suflete al meu. Rugătoare pentru tine având pe Maica lui Dumnezeu şi Folositoarea tuturor cea Neînfricată, ca pe o Milostivă şi de oameni Iubitoare.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Dezlegat-ai de legătura osândirii cea de demult omenirea, de Dumnezeu Născătoare. Pentru aceasta, mă rog ţie: dezleagă toată legătura răutăţii inimii mele, Preacurată, legându-mă cu dumnezeiasca dragoste a Ziditorului.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Raza Slavei Tatălui născând-o, inima mea ceea ce se mâhneşte pentru ocara greşelilor, Născătoare de Dumnezeu, lumineaz-o şi Slavei celei pururea Veşnice mă arată părtaş, ca să te slăvesc cu credinţă.

Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioara, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, cea Prealăudată, o slăvim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Gustând mâncare necuvioasă Adam, moarte din pom cu amărăciune a cules. Iar Fiul tău, pe lemn pironindu-Se, dulceaţa nemuririi a izvorât, Preacurată; pentru aceasta, pe tine te cinstim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Împărăteasă eşti a Împăratului şi Domnului, în chip mai presus de cuvânt născând pe Cel Ce a stricat împărăţiile iadului. Pe Acela, Fecioară, cu osârdie roagă-L să învrednicească de Împărăţia cea de sus pe toţi cei ce te cinstesc pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îmbunătăţeşte, Stăpână, smerită inima mea, cea înrăutăţită prin potopurile desfătărilor. Şi ca Una care ai născut pe Cel Bun şi Bună fiind toată, prin uşile cele bune ale pocăinţei mă cheamă.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L fără ardere, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta, te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te slăvesc, ca să mă mântuiesc eu de greşeli, când voi sta înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară, Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi toate câte le voieşti.

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon
Troparul Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, glasul al 3-lea:
Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul:
Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea preaîntrarmată; iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prearău Domnul Cel Preaslăvit, căci cu slavă S-a preamărit.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Apropiindu-te de Hristos de bunăvoie, mai înainte de sfârşitul tău cel întru Hristos, ai înviat un mort oarecând; şi acum, preafericite şi pe mine cel omorât cu muşcarea păcatului, mă înviază cu rugăciunile tale, Sfinte Pantelimon.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răsărit-ai ca o stea purtând în tinereţe minte de bătrân şi de Dumnezeu gânditoare; iar prin frumuseţea trupului podoabă sufletească agonisindu-ţi, Cuvântului Celui Preaslăvit te-ai arătat preafrumos.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorându-te pentru lume şi întru Hristos îmbrăcându-te, preafericite, prin baia Botezului, te-ai făcut organ de Dumnezeu purtător şi vas lucrării Duhului, pe toţi vindecând şi bolile tuturor tămăduind.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înţelepciunea prietenă ţie câştigându-ţi şi părtaş vieţii aducându-te, de la dânsa te-ai cinstit şi cu cununa darurilor te-ai împodobit, cu luminarea dumnezeieştilor raze, fericite, strălucind.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu binecuvântări, Preacurată Cinstită, ai încununat firea cea blestemată de Făcătorul pentru neascultare, Ceea ce ai născut pe Hristos şi din stricăciune ai slobozit-o. Pentru aceasta, bucurându-ne, toţi credincioşii pe tine te fericim.

Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvintele Duhului auzindu-le, te-ai făcut ca nişte pământ bun şi bine roditor, primind sămânţă de mult preţ şi rodind, de trei ori fericite, mântuirea sufletelor.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorât-ai măiestria muşcăturii balaurului şi sufletul ţi-ai înviat, cu dumnezeiască însuflare a doua oară născându-te şi Împăratului tuturor înainte stând.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ruşinat-ai porunca cea fără de Dumnezeu a tiranilor şi la Hristos ai alergat, în locul tuturor pe dânsul câştigându-L şi te-ai făcut, de Dumnezeu înţelepţite, mare neguţător.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Credinţa cea dreaptă a maicii tale ai iubit-o, mărite şi ai urât necredinţa tatălui tău cea plină de înşelăciune, ca un înţelept, lucrul cel mai bun alegând.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Domnul, Cel Ce poartă toată făptura cu dumnezeiasca voinţă, pe mâinile tale a fost Purtat, Fecioară. Pe Acela acum roagă-L să mântuiască din primejdii sufletele noastre.

Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul. Pentru aceasta, cânt Ţie: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rănindu-te cu dragostea Stăpânului, ţi-ai împărţit avuţia la săraci, pe tine însuţi golindu-te spre chinuire, pe care ai îndurat-o, nădejdile cele veşnice mai înainte văzând.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Jertfa de laudă lui Dumnezeu ai adus, scârbindu-te lămurit de chipurile idoleşti şi toată întărâtarea celor păgâni ai călcat-o, purtătorule de chinuri.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Celor răniţi cu bârfirea şi de pizmă biruiţi, puterea ta cea nebiruită le-ai pus înainte, mucenice şi întrarmându-te, ai biruit tirania cea păgânească.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel Ce a fost ţinut în braţele bătrânului Simeon, cu cuvintele bătrânului te-a vânat pe tine, Sfinte Pantelimon, spre dumnezeiasca cunoştinţă şi spre mântuirea şi izbăvirea multora.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Doamne şi fecioare în urma ta au alergat, văzându-te pe tine Fecioară, Doamnă şi Maică. Că numai tu pe amândouă într-una le-ai adunat, Fecioară, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Mijlocitor Te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule. Că prin Tine, Stăpâne, am aflat scoaterea din noaptea necunoştinţei către Părintele Tău, Începătorul luminii.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bucurie luptele muceniciei le-ai săvârşit, apărat fiind cu dumnezeiasca putere şi cu răbdare tare chinurile suferind, bucurându-te ai grăit: pe alt Dumnezeu afară de Tine nu cunoaştem.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind pus în faţă la luptele cele de chinuri, fericite, cu dumnezeiască putere mai presus te-ai făcut decât tirania păgânilor celor fără de Dumnezeu şi decât nebunia cea rătăcitoare, îmbrăcându-te întru Hristos puitorul de nevoinţă.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înţelepciune îndrăzneaţă având şi câştigându-ţi îndemnare sufletească puternică, orice chipuri ai răbdat cu vitejesc gând, fericite, prin darul dumnezeieştii Cruci fiind întărit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vorba cea întunecoasă a celor rătăciţi a defăimat-o, cu cereasca învăţătură, purtătorul de chinuri şi s-a făcut multora pricinuitor de preaslăvită mântuire, cu lucrarea Ta, Hristoase, fiind întărit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Zicerile înţelepţilor şi vorbele cele ascunse ale tuturor şi proorociile proorocilor, Preaslăvită, mai înainte te-au închipuit pe tine în chip lămurit, că aveai să fii în vremurile de pe urmă Născătoare de Dumnezeu; afară de tine pe alta Curată nu cunoaştem.

Cântarea a 6-a.
Irmosul:
În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune,  Dumnezele, scoate-mă.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rătăcirea zeilor ciopliţi ai scuipat-o şi înşelăciunea cea înaltă ai surpat-o, făcând minuni, cuvioase şi săvârşind tămăduiri, de Dumnezeu înţelepţite.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Purtător de cunună te-ai arătat preaales. Că tu prin foc şi prin apă ai trecut; şi pe roată fiind întins, cu preaslăvire ai pierdut pe cei fără de minte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Semeţia tiranilor surpând, trupeşte cu anevoie de suferit bătăi ai primit; în tăria sufletului ai răbdat cu darul, de Dumnezeu gânditorule.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce ţine înconjurarea pământului ca un Dumnezeu, în braţele tale a fost cuprins, Curată, cu scrierea împrejur a trupului, Cel Necuprins după Dumnezeiescul Chip.

CONDAC, glasul al 5-lea.
Următor fiind Celui Milostiv şi dar de tămăduiri de la Dânsul luând, purtătorule de chinuri şi mucenice al lui Hristos Dumnezeu, cu rugăciunile tale bolile noastre cele sufleteşti vindecă-le, gonind pururea smintelile luptătorului, de la cei ce strigă cu credinţă: mântuieşte-ne pe noi, Doamne.

Condacul 1
Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Icosul 1
Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, Mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la Împăratul cel nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos, pentru care îţi cântăm:
  Bucură-te, Sfinte cu adâncă judecată;
  Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
  Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
  Bucură-te, al blândului Iisus următor;
  Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
  Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
  Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;
  Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
  Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
  Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
  Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
  Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 2-lea
De mic rămas fără mamă, Sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgânească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în mijlocul vânturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare până ce n-ai aflat calea Dumnezeului Celui adevărat, Căruia Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Adânc fiind rănit de dragostea în Hristos, când veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la Care a şi venit mântuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sângele Domnului; pentru aceasta te lăudăm aşa:
  Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
  Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;
  Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;
  Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;
  Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;
  Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;
  Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;
  Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;
  Bucură-te, ostaş neînvins al lui Hristos;
  Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;
  Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;
  Bucură-te, mângâierea celor amărâţi;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 3-lea
Deşi cu trup omenesc pe pământ, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Râvnă multă ai pus, Sfinte, ca să întorci de la închinarea la idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgân a rămas, până ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci, împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laude ca acestea:
  Bucură-te, cercetător al durerilor;
  Bucură-te, vindecător al orbilor;
  Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;
  Bucură-te, sfărâmător al curselor diavoleşti;
  Bucură-te, al sufletului tău vânător;
  Bucură-te, al doctorilor doctor;
  Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;
  Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;
  Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;
  Bucură-te, lauda îngerilor;
  Bucură-te, a păgânilor mirare;
  Bucură-te, bucuria mamei tale;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 4-lea
Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Ca fulgerul s-a răspândit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, Sfinte, făcând să se îngrijoreze învăţătorii păgâni, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părtaşul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cântăm:
  Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;
  Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;
  Bucură-te, îngrozirea păgâneştilor conducători;
  Bucură-te, că deşertăciunea păgânească vrei să omori;
  Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;
  Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;
  Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-ai pregătit;
  Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;
  Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;
  Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;
  Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;
  Bucură-te, cel de la care moştenim frumoase pomeniri;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 5-lea
Cele ce pentru păgâni erau de preţ pentru tine erau fără de preţ; şi cele fără de preţ pentru ei erau de mare preţ la tine; căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a câştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Neînduplecat văzându-te, împăratul a poruncit să fii spânzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfâşiat şi cu făclii ars, dar nepieritorul Împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunându-ne, cântăm:
  Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;
  Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;
  Bucură-te, că păgânătatea de ruşine a rămas;
  Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;
  Bucură-te, Sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;
  Bucură-te, cel pătruns de credinţă adâncă;
  Bucură-te, că, gândindu-te la Domnul, te-ai mângâiat;
  Bucură-te, că Hristos în chipul lui Ermolae ţi S-a arătat;
  Bucură-te, că fiarele cu care erai sfâşiat ca ceara s-au muiat;
  Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;
  Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;
  Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 6-lea
Pe gânduri ai pus pe cei ce te chinuiau, Sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atâta putere şi de ce zeii nu te pierd. Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Plumb mult într-un cazan punând şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfârşi cu tine, dar tu, viteazule Mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul Apostol Ioan. Pentru aceasta îţi cântăm:
  Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;
  Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul nostru;
  Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblânzitor;
  Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;
  Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;
  Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;
  Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;
  Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;
  Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;
  Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;
  Bucură-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;
  Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 7-lea
Zile de-a rândul ai fost chinuit, Sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, când cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cântându-I: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Piatră ţi-au legat de gât, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpânul mărilor şi pe tine, şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal. Deci şi noi bucurându-ne şi minunându-ne, îţi cântăm:
  Bucură-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;
  Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;
  Bucură-te, al puterii firii înfrângător;
  Bucură-te, al adâncului mării stăpânitor;
  Bucură-te, plutitor deasupra apelor;
  Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;
  Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;
  Bucură-te, dobânditor de slavă cerească;
  Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;
  Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;
  Bucură-te, răspânditorule al credinţei;
  Bucură-te, iubitorule al umilinţei;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 8-lea
Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mânie, îţi iscodeau alte pătimiri, crezând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecându-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfâşiat; dar Stăpânul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cântăm:
  Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;
  Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;
  Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
  Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;
  Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;
  Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;
  Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;
  Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;
  Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;
  Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;
  Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piardă;
  Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 9-lea
Văzând tăria ta, Sfinte, mulţi din păgâni au crezut în Hristos, pentru care lucru împăratul de mânie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vânări de noi suflete, cu care şi noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărâmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi vrăjitor socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, Sfinte, spre a-l aduce împăratului care şi lui îi dorea sfârşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:
  Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;
  Bucură-te, cel ce înfrunţi mâniile aprinse;
  Bucură-te, că pe roată ai fost chinuit;
  Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;
  Bucură-te, cel ce ai fost socotit vrăjitor;
  Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;
  Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;
  Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti pătimitor;
  Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat s-au arătat;
  Bucură-te, că la moartea lor pământul s-a cutremurat;
  Bucură-te, cel ce Treimii pe pământ ai slujit;
  Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 10-lea
Zadarnice au fost chinurile păgânilor, Sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Cine nu te va lăuda, văzându-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi lovit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărâse tăierea capului, şi tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă:
  Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;
  Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;
  Bucură-te, că, în chinuri, Domnului slavă dădeai;
  Bucură-te, că Împărăţia cerească cu dor o căutai;
  Bucură-te, că numele din Pandoleon ţi-a fost schimbat;
  Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;
  Bucură-te, că după nume eşti multmiluitor;
  Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurător;
  Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;
  Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;
  Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;
  Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 11-lea
Cu durere drept-credincioşii au privit sfârşitul tău, Pantelimoane; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mângâiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Senin la suflet şi blând la chip ţi-ai primit sfârşitul, trecând astfel în Împărăţia cerească, unde eşti întâmpinat de Sfânta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti, pentru care laudă ca aceasta îţi aducem:
  Bucură-te, mireasmă ce până la cer te-ai ridicat;
  Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;
  Bucură-te, mult-plânsule de credincioşii pământului;
  Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;
  Bucură-te, a lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat bucurie;
  Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;
  Bucură-te, că de pământ nicidecum nu te-ai depărtat;
  Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;
  Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;
  Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cununi;
  Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;
  Bucură-te, înfrângător al păgânătăţii;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 12-lea
Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Şi după moarte ai săvârşit minuni, Pantelimoane, căci în loc de sânge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor, s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi:
  Bucură-te, bucuria Tatălui;
  Bucură-te, lauda Fiului;
  Bucură-te, desfătarea Duhului Sfânt;
  Bucură-te, miluirea celor de pe pământ;
  Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
  Bucură-te, izbăvitor de chinuri;
  Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;
  Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;
  Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;
  Bucură-te, cel ce îmblânzeşti cugetele;
  Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;
  Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;
  Bucură-te, cel ce primeşti gândurile şi puterile;
  Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 13-lea
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi apărător, celor în primejdii izbăvitor, celor învăluiţi în păcate scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate îmblânzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci suntem slabi şi istoviţi, Sfinte, şi astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat..., Condacul 1: Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească..., şi se face otpustul.

Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului ce lui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos, Cel Ce este Binecuvântat şi Preaslăvit, a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
După lege pătimind şi biruind pe vrăjmaşul, liman cu totul lin celor ce sunt înviforaţi în mare te-ai făcut, preamărite şi lumină celor ce sunt întru întunericul vieţii; pe care i-ai şi învăţat a cânta: Binecuvântat eşti, Dumenzeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fericit eşti şi bine este ţie acum, preafericite, cel ce ţi-ai luat nădejdea ta cea de trei ori norocită şi fericită, cea gătită celor ce cântă Domnului cu credinţă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sufletele sfinţilor şi dansurile drepţilor şi ceata cea fără de trup a îngerilor te-a primit pe tine împreună dănţuitor, fericite. Că, tăindu-ţi-se grumajii cu sabia, cânţi, bucurându-te: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sabia, care ne despărţea pe noi de demult de pomul vieţii, acum întorcându-se, primeşte pe cei însemnaţi cu sângele cel ieşit din coasta Fiului tău, cu totul fără prihană Binecuvântată, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu Trup.

Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu dumnezeiasca poruncă, pe caldei arzând şi răcorind pe credincioşi, care cântau: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndreptarea firii tale celei bune a vindecat orbirea cea sufletească a părintelui tău, dând lumină, preafericite, celor ce aleargă cu credinţă şi la Mântuitorul Hristos îi îndreptează.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru Hristos înjunghiat fiind, la viaţa cea veşnică te-ai mutat, şi de Dumnezeu chemat te-ai arătat. Cu dumnezeiască numire de la Hristos fiind cinstit, de Dumnezeu înţelepţite, preaînalţi pe Hristos în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Defăimând bârfirea cea ritoricească şi rea a celor înţelepţi, cu chemarea lui Hristos tai rădăcinile patimilor celor cu durere, vindecând pe cei ce preaînalţă pe Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prealimpede Izvor de Nemurire te ştim pe tine, de Dumnezeu Născătoare, ca pe Ceea ce ai născut pe Cuvântul Tatălui Celui fără de moarte, Care mântuieşte de moarte pe toţi cei ce-L preaînalţă pe El în veci.

Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioara, S-a arătat nouă, ca să lumi neze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, cea Prealăudată, o slăvim.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mutatu-te-ai, bucurându-te, la marginea doririlor, unde sălăşluindu-te, preafericite, cu adevărat te-ai învrednicit a lua preafericit sfârşit, împreună fiind cu Stăpânul tău în veacul nesfârşit.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorul şi plinirea dragostei tale ţi-ai dobândit, picurând încă fierbinte sângele tău cel ce a curs pentru Hristos şi pentru Dânsul s-a vărsat, preafericite; şi de la Dânsul ai luat, bucurându-te, cununile nevoinţelor tale.
Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fălcile leilor şi gurile fiarelor, ca şi Daniel de demult tu le-ai înfrânat, că ştie a se ruşina de fapta bună a mucenicilor şi firea cea necuvântătoare. Pentru aceasta, adunându-ne, pe tine te fericim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Bogată bunătate ţi-a dăruit ţie Hristos, vistierie de tămăduiri nouă dăruindu-ne şi pe tine, Sfinte Pantelimon, adică pe cel cu totul milostiv cu voinţa, dându-te nouă tuturor, celor necăjiţi, liman lin şi folositor şi sprijinitor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca nişte Lână, Ploaia Cea Cerească în pântece zămislindu-o, ai născut-O nouă, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Pentru aceea, dă-ne dulceaţă nouă, celor ce-L lăudăm pe Dânsul ca pe un Dumnezeu şi pe tine Născătoare de Dumnezeu te vestim, Prelăudată.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Mărturisit-ai vitejeşte pentru Hristos şi părintelui tău credinţă vestindu-i, l-ai scos din adâncul păgânătăţii, prealăudate. Şi neînfricoşându-te de cugetarea cea fără Dumnezeu a tiranilor, ai ruşinat îndrăzneala cea neputincioasă a demonilor. Pentru aceasta şi dar de la Hristos luând, tămăduieşti bolile sufletelor şi ale trupurilor noastre. Sfinte Pantelimon Prealăudate, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L fără ardere, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta, te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te slăvesc, ca să mă mântuiesc eu de greşeli, când voi sta înaintea feţei Ziditorului meu. Stăpână Fecioară, Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi toate câte le voieşti.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Viața Sfântului Pantelimon

Pe vremea împărăţiei păgânului Maximian, cumplitul muncitor al creştinilor, toată lumea era acoperită cu întunericul păgânătăţii închinării la idoli. Atunci s-a făcut mare prigonire pretutindeni asupra celor ce credeau în Hristos. Deci mulţi mărturisitori ai preasfântului nume al lui Iisus Hristos au fost ucişi. Intre aceştia a pătimit pentru Hristos şi Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, din cetatea Nicomidiei, care se află în părţile Bitiniei. Acest slăvit între mucenici şi răbdător de chinuri al lui Hristos, s-a născut în cetatea Nicomidiei, din tată de neam bun, cinstit şi bogat, cu numele Evstorghie şi din maica sa, Euvula.

Tatăl său era cu credinţa păgân, sârguindu-se cu căldură la închinarea idolilor, iar maica sa era creştină, învăţând de la strămoşii săi sfânta credinţă şi slujind cu osârdie lui Hristos. Deci, fiind ei însoţiţi cu trupurile, erau despărţiţi cu duhul, el jertfind mincinoşilor zei, iar ea aducând jertfe de laudă adevăratului Dumnezeu. Şi născând acest prunc, despre care ne este cuvântul, l-au numit pe el Pantoleon, care se tâlcuieşte "cu totul leu", ca cel ce avea să fie cu bărbăţia asemenea cu leul, însă mai pe urmă a fost numit Pantelimon, adică "întru tot milostiv", pentru că tuturor s-a arătat că este milostiv, când tămăduia pe cei bolnavi fără de plată, iar pe cei săraci îi miluia, împărţind cu dărnicie averile părinteşti celor ce aveau trebuinţă.
Deci fiind el încă copil, maica sa îl creştea în buna credinţă creştină, învăţându-l să cunoască pe Unul şi adevăratul Dumnezeu, Care este în ceruri, pe Domnul nostru Iisus Hristos; să-I placă Lui cu lucruri bune, să creadă într-Insul şi să se abată de la închinarea idolilor celor mulţi. Deci copilul lua aminte la învăţătura maicii sale şi cunoştea în parte, pe cât putea înţelege în anii copilăriei. Dar, o, ce pagubă şi lipsire! Maica lui cea bună şi învăţătoarea sa s-a dus către Domnul din tinereţe, lăsând pe copil nevenit încă în vârsta şi în înţelegerea cea desăvârşită. Iar după sfârşitul ei, copilul a mers lesne în urma rătăcirii tatălui său, fiind dus adeseori de dânsul la idoli şi învăţându-se la păgânătatea lor.
Deci pruncul a fost dat mai întâi la învăţătura gramaticii şi, după ce a sporit în cărţile elineşti şi a învăţat bine toată filosofia cea din afară, tatăl său l-a dat la meşteşugul doctoricesc, la un oarecare Eufrosin, doctor slăvit, ca să se deprindă cu acel meşteşug. Iar copilul, fiind isteţ la minte, a învăţat toate cu înlesnire şi degrabă a întrecut pe cei de o vârstă cu el, aproape asemănându-se cu învăţătorul său. Şi era bun la obicei, bine grăitor, frumos la faţă, iubit de toţi şi cunoscut însuşi împăratului Maximian; pentru că în acea vreme Maximian locuia în Nicomidia, chinuind pe creştini, şi la praznicul Naşterii lui Hristos, a ars în biserică douăzeci de mii de sfinţi mucenici (pomenirea lor la 28 decembrie), iar pe Sfântul Antim (pomenirea lui la 3 septembrie) episcopul şi pe mulţi alţii i-a omorât cu felurite chinuri.
Iar Eufrosin doctorul se ducea adeseori cu leacuri la acel chinuitor, în palatele împărăteşti, şi la oamenii lui, pentru că doctorul acela dădea leacuri la toată curtea împărătească. Şi ducându-se el la palat, mergea cu dânsul şi copilul Pantoleon şi toţi, văzându-l, se mirau de frumuseţea şi înţelegerea lui cea bună. Deci, văzându-l şi împăratul, l-a întrebat de unde este şi al cui fiu este, şi aflând cele despre dânsul, împăratul a poruncit învăţătorului să-l înveţe pe copil bine tot meşteşugul doctoricesc, vrând ca întotdeauna să-l aibă pe lângă dânsul, ca pe un vrednic a sta înaintea împăratului şi a-i sluji lui.
În vremea aceea, era în Nicomidia un preot bătrân, cu numele Ermolae, care, de frica păgânilor, se ascundea cu puţini creştini într-o casă oarecare mică şi neştiută. Iar Pantoleon, mergând de la casa sa către învăţătorul său, îi era calea pe lângă casa aceea mică, în care se ascundea Sfântul Ermolae. Deci acesta, văzând pe ferestruie pe tânăr trecând pe acolo adeseori, cunoştea de pe faţă şi din vedere năravul lui cel bun, şi cunoscând cu duhul că va fi vas ales al lui Dumnezeu, a ieşit odată din casă înaintea tânărului, care tocmai trecea pe acolo, şi l-a rugat ca să intre puţin în casa lui. Iar tânărul, fiind smerit şi ascultător, a intrat în casa bătrânului, iar el, punându-l aproape de dânsul, l-a întrebat de neam, de părinţi, de credinţă şi de întreaga lui viaţă.
Iar tânărul, povestindu-i toate cu de-amănuntul, i-a spus că maica lui a fost creştină şi a murit, iar tatăl lui trăieşte după legile elineşti, închinându-se zeilor. Atunci Sfântul Ermolae l-a întrebat pe dânsul, zicându-i: „Dar tu, fiule, de ce parte şi credinţă voieşti să fii? De credinţa tatălui tău sau a maicii tale?" Tânărul a răspuns: „Maica mea, pe când trăia, mă învăţa credinţa sa şi eu am iubit credinţa ei. Insă tatăl meu, ca cel mai tare, mă sileşte la legile elineşti şi doreşte să mă rânduiască în palatele împărăteşti, adică în rânduiala celor de aproape, a boierilor ostăşeşti şi a slugilor împăratului". Sfântul l-a întrebat iarăşi: „Ce fel de învăţătură te învaţă pe tine dascălul tău?" Tânărul a răspuns: „Invăţătura lui
Asclipie, a lui Hipocrate şi a lui Galen, pentru că aşa voieşte tatăl meu. Dar şi dascălul meu zice că de voi învăţa acele învăţături, voi putea, cu înlesnire, să tămăduiesc toate bolile oamenilor".
Atunci Sfântul Ermolae, luând pricină spre vorba cea de folos, a început a semăna în inima tânărului, ca într-un pământ bun, sămânţa cea bună a cuvintelor lui Dumnezeu. Deci i-a zis: „Cre-de-mă pe mine, bunule tânăr, că învăţăturile şi meşteşugurile lui Asclipie, Hipocrate şi Galen sunt mici şi puţin pot să ajute celor ce lucrează cu ele. Incă şi zeii, pe care îi cinstesc împăratul Maximian, tatăl tău şi ceilalţi elini, sunt deşerţi, fiind poveşti şi înşelăciuni ale celor cu minte puţină. Iar adevărat şi Atotputernic Dumnezeu este Unul Iisus Hristos, în Care de vei crede, apoi numai cu chemarea Preacinstitului Lui nume, vei putea tămădui toate bolile. Pentru că Acela orbii a luminat, leproşii a curăţit, morţilor le-a dăruit viaţă, iar pe diavolii care sunt cinstiţi de elini, i-a izgonit din oameni cu un cuvânt.
Dar nu numai singur Hristos, ci şi hainele Lui erau dătătoare de tămăduiri. Pentru că o femeie, fiind bolnavă de curgerea sângelui de l2 ani, numai cât s-a atins de marginea hainelor Lui, îndată s-a tămăduit. Dar cine poate să spună cu de-amănuntul toate lucrurile Lui cele minunate? Căci precum nu este cu putinţă a număra stelele cerului, nisipul mării şi picăturile de ploaie, tot aşa nu se pot spune nici minunile şi măririle lui Dumnezeu. El este şi acum ajutător tare robilor Săi, că mângâie pe cei mâhniţi, tămăduieşte pe cei bolnavi, izbăveşte din primejdii şi scoate din toate răutăţile potrivnice, neaşteptând să fie rugat de cineva; ci întâmpinând mai înainte de rugăciune şi chiar de pornirea inimii. El dă celor ce-L iubesc pe El putere să facă unele ca acestea, încă le dăruieşte şi mai mari faceri de minuni, iar la urmă le dă lor desăvârşit viaţă fără de sfârşit, întru slava cea veşnică a împărăţiei cerurilor".
Nişte cuvinte ca acestea ascultându-le Pantoleon, le credea ca adevărate şi, ascunzându-le în inima sa, cu dulceaţă se adâncea în ele cu mintea, zicând sfântului bătrân: „Eu pe acestea de multe ori le-am auzit de la maica mea şi am văzut-o adeseori rugându-se şi chemând pe acel Dumnezeu, de care tu vorbeşti". Deci, din acea zi, Pantoleon trecea în fiecare zi pe la bătrân şi se îndulcea de vorbele lui cele insuflate de Dumnezeu, povăţuindu-se spre cunoştinţa adevăratului Dumnezeu. Şi când se întorcea de la dascălul Eufrosin, nu se ducea la casa sa, până ce mai întâi nu cerceta pe bătrânul Ermolae, de la care primea cuvinte folositoare de suflet.
Şi i s-a întâmplat lui odată că, plecând de la dascăl şi abătându-se puţin din cale, a aflat un prunc mort, muşcat de o viperă mare, şi pe vipera aceea zăcând aproape de cel mort. Văzând aceasta Pantoleon, la început s-a temut şi s-a depărtat puţin, dar mai pe urmă s-a gândit în sine, zicând: „Acum mi se cade mie să încerc să ştiu dacă sunt adevărate cele grăite de bătrânul Ermolae". Şi căutând spre cer, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, măcar că nu sunt vrednic a Te chema, însă de voieşti ca să fiu robul Tău, arată-Ţi puterea Ta şi fă ca, întru numele Tău, pruncul acesta să învie, iar vipera să moară". Atunci îndată, pruncul deşteptându-se ca din somn, s-a sculat, iar vipera a crăpat în două şi a rămas moartă. Deci Pantoleon, văzând această minune, a crezut desăvârşit în Hristos, şi-a ridicat ochii săi trupeşti şi sufleteşti spre cer şi a binecuvântat pe Dumnezeu cu bucurie şi cu lacrimi, mulţumindu-I că l-a scos pe el din întuneric şi l-a adus la lumina cunoştinţei Sale.
Apoi îndată, alergând la Sfântul Ermolae preotul, a căzut la cinstitele lui picioare, cerând Sfântul Botez şi spunându-i cele ce i s-au întâmplat, adică, cum a înviat pe pruncul cel mort, cu puterea numelui lui Iisus Hristos şi cum a murit vipera cea purtătoare de moarte. Şi sculându-se Sfântul Ermolae, s-a dus cu dânsul să vadă vipera cea omorâtă şi, văzând-o, a mulţumit lui Dumnezeu pentru minunea ce o făcuse şi prin care a adus pe Pantoleon la cunoştinţa Sa. Apoi, întorcându-se acasă, a botezat pe tânăr în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi, săvârşind Sfânta Liturghie în cămara sa cea mai dinlăuntru, l-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
După primirea Sfântului Botez, Pantoleon a petrecut lângă bătrânul Ermolae şapte zile, învăţând dumnezeieştile cuvinte care i se grăiau prin gura bătrânului. Deci
adăpându-se ca dintr-un izvor viu, şi-a pregătit sufletul său spre îmbelşugarea roadelor duhovniceşti cu darul lui Hristos. Iar a opta zi, când s-a întors acasă, tatăl său i-a zis lui: „Fiule, unde ai zăbovit atâtea zile, că eu am fost în mare grijă pentru tine?" Sfântul a răspuns: „Am fost cu dascălul în palatele împărăteşti de am tămăduit pe un bolnav iubit împăratului şi şapte zile nu ne-am depărtat de la dânsul, până nu l-am făcut sănătos". Aceasta a zis-o sfântul, nu ca şi cum ar minţi, ci ca o pildă, prin care îi spunea în taină adevărul, căci în mintea sa numea dascăl pe Sfântul Ermolae preotul, palate împărăteşti numea cămara cea mai dinlăuntru, în care s-au săvârşit dumnezeieştile Taine; iar bolnav numea sufletul său cel iubit Impăratului ceresc, care s-a tămăduit în şapte zile prin doctoria duhovnicească.
Iar a doua zi, mergând el la dascălul Eufrosin, a fost întrebat de acela: „Unde ai stat atâtea zile?" El i-a răspuns: „Tatăl meu cumpărând o moşie, m-a trimis acolo ca să o iau, şi am zăbovit, cercetând bine pe toate cele ce sunt acolo, căci a fost cumpărată cu mare preţ". Aceasta i-o spunea cu tâlc pentru Sfântul Botez, pe care îl primise, şi pentru înştiinţarea celorlalte taine ale credinţei creştineşti, care sunt comori nepreţuite, covârşind toate bogăţiile, căci au fost cumpărate cu Sângele lui Hristos. Auzind aceasta Eufrosin, a încetat să-l mai întrebe.
Iar fericitul Pantoleon era plin de darul lui Dumnezeu, purtând înlăuntru comoara sfintei credinţe. Şi se îngrijea foarte mult de tatăl său, cum l-ar putea scoate din întunericul închinării idoleşti şi să-l aducă la lumina cunoştinţei lui Hristos. Pentru aceea, vorbea cu dânsul în toate zilele pilde înţelepte şi îi punea întrebări, zicându-i: „Tată, pentru ce zeii cei ce stau în picioare rămân până astăzi aşa precum sunt puşi din început, şi niciodată nu şed; iar cei făcuţi şezând pe scaun, şed până astăzi şi nu se scoală niciodată?" Iar tatăl îi răspundea: „Fiule, este grea această întrebare şi nu pot să răspund la ea".
Iar sfântul totdeauna punând tatălui său şi alte întrebări, asemenea acesteia, l-a făcut a se îndoi de zeii săi şi a cunoaşte încetul cu încetul înşelarea şi rătăcirea închinării de idoli. Deci tatăl său a încetat a mai cinsti pe idoli, cum îi cinstea mai înainte, când le aducea jertfe şi li se închina în toate zilele, şi a început a-i sfărâma şi a nu se închina lor. Iar Pantoleon văzând aceasta, se bucura că cel puţin a reuşit a-l face pe tatăl său să se îndoiască de zei, deşi nu-l întorsese desăvârşit de la ei. Şi voia de multe ori să sfărâme idolii tatălui său, care erau mulţi în casa lor, dar se oprea, pe de o parte ca să nu mânie pe tatăl său, pe care se cuvenea a-l cinsti după porunca lui Dumnezeu, iar pe de alta, voia să aştepte până ce singur tatăl său va cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi el singur îi va sfărâma cu mâinile sale.
În acea vreme, au adus la Pantoleon pe un orb care cerea tămăduire şi zicea: „Mă rog ţie, miluieşte-mă pe mine, care nu văd lumina cea dulce; căci toţi doctorii din această cetate m-au doftorit şi nici un folos nu mi-au adus; ba chiar şi cea din urmă vedere ce o mai aveam, mi-au luat-o împreună cu toată averea mea, căci am cheltuit mult la dânşii, dar am luat mai mult vătămare şi pagubă, decât tămăduire". Iar sfântul i-a zis: „Dacă toată averea ai dat-o acelor doctori de la care n-ai avut folos, apoi de vei primi tămăduire de la mine şi de vei vedea, ce-mi vei da mie?" Orbul a răspuns: „Cea mai de pe urmă rămăşiţă care o am, ţi-o voi da cu osârdie". Sfântul a zis: „Darul vederii luminii ţi-l va da Tatăl luminilor, Dumnezeul cel adevărat, prin mine, nevrednicul robul Său. Iar tu, ceea ce-mi făgăduieşti, să nu-mi dai mie, ci să împarţi la săraci".
Auzind acestea Evstorghie, tatăl lui Pantoleon, a zis către dânsul: „Fiule, să nu îndrăzneşti a te atinge de acel lucru pe care nu poţi să-l faci, ca să nu te faci şi tu de râs! Căci ce poţi face mai mult decât doctorii cei mai mari decât tine, care l-au doftorit pe el şi n-au putut să-l tămăduiască?" Sfântul a răspuns: „Nici unul dintre acei doctori nu ştie să pună acestui om acel fel de doctorie, care o pun eu, căci este multă deosebire între dânşii şi între dascălul meu, care m-a învăţat aceasta".
Iar tatăl
său, socotind că vorbeşte despre dascălul Eufrosin, i-a zis: „Eu am auzit că şi dascălul tău s-a îngrijit de acest orb, dar nimic n-a sporit". Pantoleon a răspuns: „Aşteaptă puţin, tată, şi vei vedea puterea doctoriei mele!" Zicând aceasta, s-a atins cu degetul de ochii orbului, zicând: „In numele Domnului meu Iisus Hristos, Care a luminat pe cei orbi, caută şi vezi!" Atunci îndată s-au deschis ochii orbului şi a văzut. Din acel ceas, Evstorghie, tatăl lui Pantoleon, a crezut în Hristos, împreună cu omul care a văzut şi au fost botezaţi de Sfântul Ermolae, preotul. Din acel moment s-au umplut de mare bucurie duhovnicească, pentru darul şi puterea lui Hristos.
Atunci Evstorghie a început a sfărâma toţi idolii care erau în casa lui, iar la acel lucru îl ajuta şi fiul său, Sfântul Pantoleon, şi zdrobindu-i, i-a aruncat într-o groapă adâncă şi i-a acoperit cu pământ. După aceea, Evstorghie mai trăind puţină vreme, s-a mutat la Domnul. Deci Pantoleon, rămânând moştenitor al averii părinteşti celei prea bogate, îndată a dăruit libertate robilor şi roabelor sale, dându-le multe daruri, iar bogăţia a început a o împărţi la cei ce aveau trebuinţă: săracilor, scăpătaţilor, văduvelor şi sărmanilor. Şi înconjura temniţele, cercetând pe toţi cei ce pătimeau în legături, pe care îi mângâia cu doctoriile şi cu dările celor de trebuinţă. Şi era doctor nu numai de răni, ci şi de sărăciile omeneşti, căci toţi primeau de la dânsul milostenie îndestulată şi, cu îndurările lui, săracii se îmbogăţeau. Iar întru leacuri îi ajuta lui darul lui Dumnezeu, căci i se dăduse de sus darul tămăduirilor, şi nu atâta tămăduia cu doctoriile cele cumpărate, pe cât cu chemarea numelui lui Iisus Hristos.
Atunci Pantoleon s-a arătat că este Pantelimon, adică "întru tot milostiv", prin numire şi cu fapta, arătând la toţi milă şi nelăsând pe nimeni să plece de la dânsul nemângâiat. Căci celor lipsiţi le dădea daruri fără plată, iar pe bolnavi îi tămăduia. Atunci s-a întors la dânsul toată cetatea cu bolnavii ei, lăsând pe toţi doctorii, pentru că de la nimeni nu câştigau atât de grabnice şi desăvârşite tămăduiri, precum câştigau de la Pantelimon, care tămăduia cu fapta şi nu lua plată de la nimeni. Deci se slăvea în tot poporul numele doctorului cel milostiv şi fără de plată, iar ceilalţi doctori erau defăimaţi şi luaţi în râs. Din această pricină, multă ură şi vrajbă s-a ridicat de la doctori împotriva sfântului, încă din acea vreme când a fost tămăduit acel orb pomenit mai sus. Şi aceasta a început astfel:
Într-una din zile, când orbul cel tămăduit de Sfântul Pantelimon umbla prin cetate, l-au văzut pe el doctorii şi au zis în sine: „Oare nu este acesta care a fost orb şi cerea de la noi tămăduire şi n-am putut să-i vindecăm ochii? Deci cum vede acum?" Şi îl întrebau pe el, cum de vede. Şi n-a tăinuit omul acela pe doctorul său, pe Sfântul Pantelimon. Iar acei doctori, ştiind despre el că este ucenic al lui Eufrosin, ziceau: „Mare este ucenicul marelui dascăl". Dar ei nu ştiau puterea lui Hristos, care lucra prin Pantelimon. Deci, neştiind, au mărturisit adevărul, că Pantelimon este marele ucenic al Marelui Invăţător, Iisus Hristos. Dar, deşi cu gurile lăudau cu făţărnicie pe sfânt, însă, în inimile lor, din zavistie, se sfătuiau spre rău şi îl pândeau, căutând pricini împotriva lui, cum ar putea să-l piardă.
Apoi, văzându-l că intră în temniţă şi tămăduieşte rănile celor legaţi, care pătimeau pentru Hristos, s-au apropiat de Maximian chinuitorul şi i-au zis: „Impărate, tânărul căruia tu i-ai poruncit să înveţe tot meşteşugul doctoricesc, voind să-l ai în palatele tale, acela defăimând mila ta către dânsul, cercetează temniţele tămăduind pe închişii hulitori ai zeilor noştri, socotind la fel cu dânşii, împotriva zeilor, şi ducând şi pe alţii la acelaşi gând rău al lor. Deci de nu-l vei pierde degrabă, apoi nu puţină mâhnire vei avea, pentru că pe mulţi îi vei vedea întorcându-se de la zei, prin înşelătoarea lui învăţătură; că meşteşugul doctoricesc pe care îl are şi tămăduirile care le face, nu le socoteşte ca ale lui Asclipie sau ale vreunui alt zeu, ci ale unui oarecare Hristos, şi astfel toţi, care sunt tămăduiti, cred în Acela".
Clevetitorii zicând aceasta, au rugat pe împăratul, ca să poruncească să cheme pe orbul cel tămăduit de Pantoleon, pentru a se încredinţa de cele zise. Şi îndată împăratul a poruncit să caute pe orbul cel vindecat. Şi fiind adus acela înaintea împăratului, i-au zis: „Spune, omule, cum ţi-a tămăduit Pantoleon ochii?" Iar el a răspuns: „A
chemat numele lui Hristos, s-a atins de ochii mei şi am văzut îndată!" Impăratul a zis către dânsul: „Dar tu cum socoteşti? Hristos te-a tămăduit sau zeii?" El a răspuns: „Impărate, doctorii aceştia, pe care îi vezi că stau înaintea ta, au cheltuit multă sârguinţă şi multă vreme pentru tămăduirea mea. Ei mi-au luat toată averea şi nu mi-au adus nici un folos. Dimpotrivă, şi puţina vedere câtă aveam, mi-au luat-o; astfel că m-au orbit cu desăvârşire. Iar Pantelimon, numai cu chemarea numelui lui Hristos, m-a făcut să văd. O, împărate, socoteşte tu singur şi vezi, care doctor este mai bun şi mai adevărat? Oare Asclipie cu ceilalţi zei, care au fost chemaţi de mulţi vreme îndelungată şi nimic n-au putut să ajute? Sau Hristos, Care o dată fiind chemat de Pantelimon, îndată m-a tămăduit?"
Iar împăratul, neştiind ce să răspundă la aceasta, a început a-l sili la păgânătate, după obiceiul păgânesc, zicându-i: „Omule, nu te lăsa înşelat, nici nu pomeni pe Hristos, pentru că este dovedit că zeii ţi-au dat vederea ochilor!" Iar cel tămăduit, neavând nici o teamă de puterea împărătească, nici înfricoşându-se de îngrozirea chinuitorilor, a răspuns lui Maximian mai cu îndrăzneală decât orbul din Evanghelie, care fusese pus la întrebare înaintea fariseilor: „O, împărate, tu însuţi eşti nebun, de numeşti pe zeii cei orbi dătători de vedere ai luminii, căci şi tu, fiind asemenea lor, nu voieşti să vezi adevărul!" Iar împăratul, umplându-se de mânie, a poruncit să-l ucidă îndată cu sabia. Şi fiind tăiat capul bunului mărturisitor al numelui lui Iisus Hristos, s-a dus să vadă faţă către faţă, în neînserata lumină cerească, pe Acela pe Care L-a mărturisit pe pământ. Iar Sfântul Pantelimon, răscumpărând trupul lui de la ucigaşi, l-a îngropat lângă tatăl său.
După aceasta, împăratul a poruncit să cheme la dânsul pe Pantoleon. Şi când ostaşii duceau pe sfânt la împărat, el cânta cuvintele lui David: Dumnezeule, lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura păcătosului şi gura vicleanului s-au deschis asupra mea... Deci a stat cu trupul înaintea împăratului pământesc, iar cu mintea stătea înaintea Impăratului ceresc. Iar împăratul Maximian, privind spre dânsul fără mânie, a început a-i vorbi cu blândeţe, zicând: „0, Pantoleoane, nu sunt bune cele ce am auzit de tine. Spun unii că huleşti şi defaimi foarte pe Asclipie şi pe ceilalţi zei, iar pe Hristos Cel răstignit, Care a pierit rău, Il slăveşti, te nădăjduieşti spre Dânsul şi Il numeşti Dumnezeu. Dar nu ştii cât de multă grijă am avut cu tine şi ce fel de milă ţi-am arătat, încât te-am primit şi în palatele mele şi am poruncit şi dascălului tău, Eufrosin, să te înveţe tot meşteşugul doctoricesc, ca totdeauna să fii lângă mine? Iar tu, defăimând toate acestea, te-ai abătut la cele potrivnice. însă eu nu cred cele grăite despre tine, pentru că oamenii s-au obişnuit a spune multe lucruri nedrepte. De aceea te-am chemat ca singur să spui adevărul şi să arăţi mincinoasă clevetirea zavistnicilor asupra ta, aducând jertfe zeilor celor mari, înaintea tuturor, precum se cade".
Sfântul a răspuns: „O, împărate, se cade a crede faptele mai mult decât cuvintele, pentru că nu atât din cuvinte, pe cât din lucruri se cunoaşte adevărul. Să crezi cuvintele care le auzi de la mine, că mă lepăd de Asclipie şi de ceilalţi zei ai voştri, iar pe Hristos îl proslăvesc; pentru că din faptele Lui am cunoscut, că este singurul adevăratul Dumnezeu. Dar ascultă măcar pe scurt faptele lui Hristos. A făcut cerul, a întărit pământul, a înviat morţii, a luminat orbii, a curăţit leproşii, pe cei slăbănogi i-a ridicat de pe pat cu cuvântul. Dar zeii care se cinstesc de voi, ce lucru au făcut de felul acesta? Pot ei oare să facă ceva? Iar de vei voi să cunoşti tăria cea atotputernică a lui Iisus Hristos, îndată vei vedea aceasta cu fapta. Porunceşte să aducă aici un bolnav pe moarte, care zace în patul durerii, deznădăjduit de doctori. Aici să vină şi slujitorii idoleşti ai voştri şi să cheme pe zeii lor, iar eu voi chema pe Dumnezeul meu; şi care Dumnezeu va tămădui pe cel bolnav, acela Unul să fie mărturisit că este Dumnezeu adevărat, iar ceilalţi să se lepede".
Şi i-a plăcut împăratului acest sfat al sfântului. Deci a poruncit ca îndată să caute un bolnav ca acela. Şi a fost adus acolo pe pat un om slăbănog de mulţi ani, care era nelucrător cu toate mădularele sale, întocmai ca un lemn nesimţitor. Apoi au venit şi slujitorii idoleşti cei iscusiţi la meşteşugul doctoricesc şi
au zis sfântului să cheme el mai întâi pe Hristos al său. Iar sfântul le-a zis: „De voi chema eu pe Dumnezeul meu şi de va tămădui pe acest slăbănog, atunci zeii voştri pe cine vor tămădui? Chemaţi voi mai întâi pe zeii voştri şi de vor tămădui pe cel bolnav, apoi nu va mai fi nevoie ca eu să chem pe Dumnezeul meu!"
Deci popii au început a chema pe zeii lor, unul pe Asclipie, altul pe Die, altul pe Artemida, alţii pe alţi diavoli. Dar nu era nici glas, nici ascultare. Deci mult ostenindu-se ei în rugăciunile lor cele urâte de Dumnezeu, nimic n-au sporit. Iar sfântul, văzând osteneala lor cea deşartă, a râs. Iar împăratul, văzându-l pe el râzând, a zis: „Pantoleoane, fa tu sănătos pe omul acesta, dacă poţi, prin chemarea Dumnezeului tău". Sfântul a grăit: „Să se depărteze slujitorii idoleşti!"
Şi depărtându-se aceia, sfântul s-a apropiat de pat şi, ridicân-du-şi ochii spre cer, a început a se ruga, zicând: „Doamne, auzi rugăciunea mea şi strigarea mea la Tine să vină. Să nu întorci faţa Ta de la robul Tău. Ori în ce zi mă necăjesc, pleacă către mine urechea Ta. Ori în ce zi Te voi chema, degrab mă auzi şi arată celor ce nu ştiu de Tine tăria Ta cea atotputernică, pentru că toate Iţi sunt cu putinţă!" Astfel rugându-se sfântul, a luat de mână pe cel slăbănog, zicându-i: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoală-te şi fii sănătos!" Şi îndată sculându-se slăbănogul, s-a făcut sănătos cu tot trupul şi umbla bucurându-se; apoi, luându-şi patul său, l-a dus la casa sa.
Această minune văzând-o mulţi din cei ce stăteau de faţă, au crezut în Hristos. Iar slujitorii idoleşti scrâşneau din dinţi împotriva robului lui Hristos şi ziceau către împărat: „Dacă acesta va mai fi viu, jertfele zeilor vor fi zadarnice şi vom fi de râs creştinilor! Deci, împărate, pierde-l pe el degrab". Şi a zis împăratul către sfânt: „Jertfeşte zeilor, Pantoleoane, ca să nu pieri în deşert! Nu ştii oare câţi au pierit neascultând porunca noastră şi lepădându-se de zeii noştri? Au doar nu ai aflat cât de cumplit a fost muncit bătrânul Antim?" Răspuns-a sfântul: „Toţi cei ce au murit pentru Hristos, n-au pierit, ci se află în viaţa cea veşnică. Şi dacă Antim, fiind bătrân şi neputincios cu trupul, a putut suferi muncile cele cumplite pentru Domnul nostru, cu atât mai mult eu, care sunt mai tânăr şi mai tare cu trupul decât el, mi se cade ca fără de temere să pătimesc toate muncile ce le vei pune asupra mea. Pentru că a nu muri eu pentru Hristos, socotesc că este o pagubă, iar a muri pentru El dobândă îmi este".
Atunci împăratul a poruncit să-l spânzure gol la muncire, să-i strujească trupul cu unghii de fier şi cu lumânări aprinse să-i ardă coastele. Iar el, pătimind acestea, a căutat spre cer şi a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, fii mie de faţă în ceasul acesta şi-mi dă răbdare, ca să pot suferi muncile păgânilor până la sfârşit!" Atunci i s-a arătat lui Domnul în chipul preotului Ermolae şi i-a zis: „Nu te teme! Eu sunt cu tine!" Şi îndată mâinile slujitorilor care îl munceau au slăbit şi ei s-au făcut ca morţi; uneltele de muncire au căzut din mâinile lor, iar lumânările s-au stins.
Acest lucru văzându-l împăratul, a poruncit să coboare pe mucenic de la muncire şi a zis către dânsul: „Care este puterea vrăjii tale, că şi slujitorii au slăbit şi lumânările lor s-au stins?" Mucenicul a răspuns: „Vraja mea este Hristos, a Cărui tărie atotputernică toate le face". Impăratul a zis: „Ce vei face, dacă voi pune munci mai mari asupra ta?" Mucenicul a răspuns: „în cele mai mari munci, mai mare putere va arăta Hristos al meu, dându-mi mai mare răbdare pentru ruşinarea ta. Iar eu, răbdând mai mari munci pentru Dânsul, voi lua de la El mai mari răsplătiri".
Atunci chinuitorul a poruncit să fiarbă plumb într-o căldare mare de fier şi să arunce într-însa pe mucenic. Deci, fierbând plumbul şi aducând pe mucenic la căldare, el şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat, zicând: Auzi, Doamne, glasul meu, când mă rog către Tine. Scoate sufletul meu de la frica vrăjmaşului. Acoperă-mă de adunarea celor ce viclenesc şi de mulţimea celor ce lucrează nedreptate. Aşa rugându-se el, iarăşi i s-a arătat Domnul în chipul lui Ermolae şi, luându-l pe el de mână, a intrat cu dânsul în căldare. Atunci îndată focul s-a stins, plumbul s-a răcit, iar mucenicul cânta, zicând: Eu
către Dumnezeu am strigat şi Domnul m-a auzit pe mine. Seara, dimineaţa şi la miezul zilei spune-voi şi voi vesti Lui şi El va auzi glasul meu.
Deci cei ce stăteau de faţă s-au mirat de ceea ce se făcuse, iar împăratul a zis: „Ce să fie aceasta, că focul s-a stins şi plumbul s-a răcit? Deci cu ce fel de munci vom munci pe vrăjitorul acesta?" Iar cei ce erau de faţă au zis: „Să se arunce în adâncul mării şi îndată va pieri, pentru că nu va putea să farmece marea". Şi a poruncit chinuitorul să se facă aşa. Deci slujitorii luând pe mucenic, l-au dus la mare şi l-au pus în caic, legându-i de grumaji o piatră mare. Apoi, ducându-l departe de mal, l-au aruncat în mare, iar ei s-au întors singuri la mal. Iar sfântul fiind aruncat în mare, i s-a arătat iarăşi Hristos, ca şi mai înainte, în chipul lui Ermolae, iar piatra de la gru-majii mucenicului s-a făcut uşoară ca o frunză, care plutea deasupra apei, şi mucenicul umbla cu dânsa ca pe uscat, purtat fiind de dreapta lui Hristos, precum odinioară Petru. Deci a ieşit la mal, cântând şi slăvind pe Dumnezeu şi a stat înaintea împăratului. Iar împăratul, mirându-se foarte de o minune ca aceasta, a zis: „Pantoleoane, care este puterea vrăjilor tale, că şi marea ai fermecat-o?" Sfântul a răspuns: „Şi marea se supune Stăpânului Său şi face voia Lui!" Impăratul a zis: „Au doară şi peste mare stăpâneşti tu?" Sfântul a răspuns: „Nu eu, ci Hristos al meu, Ziditorul şi Stăpânul a toată făptura cea văzută şi nevăzută. Acela, precum stăpâneşte cerul şi pământul, tot aşa stăpâneşte şi marea; pentru că în mare sunt căile Lui şi cărările Sale în ape multe".
După aceea, chinuitorul a poruncit să se pregătească afară de cetate o mare privelişte, ca să dea pe mucenic spre mâncare fiarelor. Deci alerga toată cetatea la acea privelişte, vrând să vadă cum are să fie mâncat de fiare tânărul cel frumos şi nevinovat. Şi mergând împăratul la priveliştea aceea şi aducându-l pe mucenic, îi arăta fiarele cu degetul, zicându-i: „Acestea sunt pregătite pentru tine. Deci ascultă-mă şi cruţă-ţi tinereţile tale; miluieşte frumuseţile trupului tău şi jertfeşte zeilor, ca să nu-ţi fie moartea cumplită, fiind mâncat de dinţii fiarelor". Dar sfântul voia mai bine să fie mâncat de fiare, decât să audă un sfat şi o poruncă vicleană ca aceea.
Deci l-au aruncat la fiare sălbatice, dar Domnul arătându-Se şi acolo sfântului în asemănarea preotului Ermolae, a închis gurile fiarelor şi le-a făcut blânde ca nişte miei. Şi alergând acelea la sfânt, îi lingeau picioarele, iar el le mângâia cu mâna pe cap. Şi fiecare fiară se sârguia să fie sub mâna sfântului, una pe alta împingându-se. Iar poporul care privea la acea minune se mira şi striga cu glas mare: „Mare este Dumnezeul creştinilor! Slobod să fie nevinovatul şi dreptul tânăr".
Atunci împăratul, umplându-se de mânie, a pornit ostaşii cu săbiile scoase împotriva celor ce slăveau pe Mântuitorul Hristos şi, ucigând pe mulţi din popor, din cei ce au crezut în Dumnezeu, a poruncit să ucidă şi toate fiarele. Iar mucenicul, văzând acest lucru, a strigat, zicând: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că nu numai oamenii, dar şi fiarele mor pentru Tine!" Şi a plecat împăratul de la privelişte scârbindu-se şi mâniindu-se, iar pe mucenic l-a aruncat iarăşi în temniţă.
După aceea, oamenii cei ucişi au fost luaţi de ai lor şi îngropaţi, iar fiarele le-au lăsat spre mâncarea câinilor şi a păsărilor mâncătoare de trupuri. Dar şi cu acelea s-a făcut o minune, căci fiarele, zăcând multe zile, n-au fost atinse nici de câini, nici de păsări, iar trupurile lor nu s-au împuţit. Deci împăratul, aflând acest lucru, a poruncit să le arunce într-o groapă adâncă şi să le acopere cu pământ. Iar pentru mucenic, a poruncit să se pregătească o roată înfricoşătoare, plină de fiare ascuţite. Făcându-se aceasta, au legat pe sfântul şi au început a o întoarce. Dar îndată roata, cu o putere nevăzută, s-a sfărâmat în bucăţi, rănind de moarte pe mulţi din cei ce stăteau împrejur; iar mucenicul s-a coborât întreg şi nevătămat. Deci i-a cuprins frica pe toţi pentru nişte minuni ca acelea, prin care Dumnezeu se preamărea prin sfântul Său.
Văzând acestea împăratul, s-a mirat foarte tare şi a zis către mucenic: „Cine te-a învăţat să faci atâtea farmece?" Sfântul a răspuns: „Nu farmece, ci adevărata credinţă creştinească am fost învăţat de Sfântul Ermolae, preotul!" Impăratul l-a întrebat: „Unde este învăţătorul tău, Ermolae, că voim să-l vedem?"
Iar mucenicul, înţelegând cu duhul, că acum s-a apropiat şi lui Ermolae cununa mucenicească, a zis către împărat: „Dacă porunceşti, îl voi chema la tine". Deci sfântul a fost slobozit cu trei ostaşi, care îl străjuiau, ca să cheme pe Ermolae preotul.
Şi ducându-se mucenicul în casa unde şedea preotul, bătrânul Ermolae, văzându-l, i-a zis: „Fiule, pentru ce ai venit?" Mucenicul a răspuns: „Părinte, împăratul te cheamă!" Bătrânul a zis: „Bine ai venit să mă chemi, fiindcă s-a apropiat vremea pătimirii şi a morţii mele. Pentru că în noaptea aceasta mi s-a arătat Domnul, zicându-mi: «Ermolae, ţi se cade a pătimi mult pentru Mine, precum a pătimit şi robul Meu Pantelimon»". Aceasta zicând-o bătrânul, a mers cu mucenicul bucurându-se şi a stat înaintea împăratului. Şi văzând împăratul pe preot, l-a întrebat de nume. Iar el nu şi-a tăinuit nici numele, nici credinţa, ci a răspuns cu glas mare că este creştin. Iar împăratul l-a întrebat, zicând: „Mai ai pe cineva cu tine de aceeaşi credinţă?" Bătrânul a răspuns: „Am doi împreună slujitori, adevăraţi robi ai lui Hristos, pe Ermip şi Ermocrat".
Deci a poruncit împăratul să-i aducă şi pe aceia înaintea sa; şi a zis către acei trei slujitori ai lui Hristos: „Voi aţi întors pe Pantoleon de la zeii noştri?" Sfinţii au răspuns: „Singur Hristos, Dumnezeul nostru, pe care îi ştie vrednici, îi cheamă la Sine, scojându-i din întunericul închinării idoleşti la lumina cunoştinţei Sale". împăratul a zis către dânşii: „Lăsaţi acum cuvintele voastre cele mincinoase şi întoarceţi iarăşi pe Pantoleon la zei, ca să vi se ierte vinovăţia cea dintâi şi să vă învredniciţi de cinste de la noi, şi îmi veţi fi mie prietenii cei dintâi în palatele mele". Sfinţii au răspuns: „Cum putem să facem una ca acesta, dacă şi noi înşine voim să murim împreună cu dânsul pentru Hristos, Dumnezeul nostru? Deci nici el, nici noi, nu ne vom lepăda de Hristos, nici nu vom aduce jertfe idolilor celor surzi şi fără de suflare".
Zicând aceasta, şi-au întors toată mintea lor spre Dumnezeu şi au început a se ruga, ridicându-şi ochii spre cer. Atunci li S-a arătat Mântuitorul de sus şi îndată s-a cutremurat locul acela. Şi a zis împăratul: „Aţi văzut că zeii, mâniindu-se pe voi, cutremură pământul?" Sfinţii au răspuns: „Bine ai zis, că de zeii voştri s-a cutremurat pământul, pentru că au căzut la pământ de la locurile lor şi s-au sfărâmat cu puterea Dumnezeului nostru, Care S-a mâniat pe voi". Grăind ei acestea, un vestitor a alergat de la capişte la împăratul, spunându-i că toţi zeii lor au căzut la pământ şi s-au risipit ca praful. Dar nebunul împărat zicea că toate acelea nu sunt ale puterii lui Dumnezeu, ci sunt vrajă creştinească. Deci a zis: „Cu adevărat, dacă nu vom pierde degrab pe vrăjitorii aceştia, apoi toată cetatea va pieri pentru dânşii".
Deci a poruncit să ducă în temniţă pe Pantelimon, iar pe bătrânul Ermolae şi pe cei doi prieteni, muncindu-i cu multe răni, i-a osândit la tăiere de sabie. Astfel, aceşti trei sfinţi mucenici - Ermolae preotul şi împreună-slujitorii lui, Ermip şi Ermocrat - săvârşindu-şi pătimitoarea lor nevoinţă, au stat împreună înaintea Preasfintei Treimi, în slava cea cerească.
După uciderea celor trei sfinţi mucenici, împăratul a pus iar înaintea sa pe Sfântul Pantelimon şi a zis către dânsul: „Eu am întors pe mulţi de la Hristos la zeii noştri, numai tu nu voieşti să mă asculţi. Acum şi învăţătorul tău, Ermolae, cu amândoi prietenii săi, s-au închinat zeilor şi le-au adus jertfă, iar eu i-am cinstit cu slăvite dregătorii în palatele mele. Deci fă şi tu asemenea, ca să te învredniceşti de cinste cu dânşii". Iar mucenicul, ştiind cu duhul de sfârşitul sfinţilor, a zis către împărat: „Porunceşte-le să vină aici să-i văd înaintea ta". Impăratul a zis: „Acum nu sunt aici, că i-am trimis la altă cetate, ca să ia bogăţie multă". Mucenicul a grăit: „Iată, chiar nevrând ai spus adevărul, că i-ai trimis de aici, prin sfârşitul cel de moarte, şi s-au dus la cetatea cea cerească a lui Hristos, ca să ia bogăţiile pe care ochiul nu le-a văzut".
Deci văzând împăratul pe mucenic că nu se pleacă cu nici un chip la păgânătatea lor, a poruncit să-l bată aspru cu bătăi cumplite, apoi l-a osândit la moarte, ca să i se taie capul cu sabia, iar trupul lui să se ardă cu foc. Deci luându-l ostaşii, l-au dus afară din cetate, la tăiere. Iar sfântul mergând la moarte, cânta psalmul lui David: De multe ori s-au luptat cu mine din tinereţile mele, dar nu m-au biruit. Pe spatele meu au lucrat păcătoşii...! Şi cealaltă parte a psalmului acestuia.
Şi scoţând ostaşii pe mucenic din cetate mai departe decât o stadie, când au mers la acel loc unde a voit Domnul să se sfârşească robul Său, l-au legat de un măslin ce era acolo şi călăul, apropiindu-se, l-a lovit pe sfânt cu sabia peste grumaji, însă fierul s-a îndoit ca ceara, iar trupul sfântului n-a fost rănit, pentru că nu-şi sfârşise rugăciunile sale. Atunci ostaşii, înspăimântându-se, au zis: „Mare este Dumnezeul creştinilor...!" Apoi, căzând la picioarele Sfântului, au grăit: „Rugămu-ne ţie, robul lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, ca să se ierte păcatele noastre, câte ţi-am făcut ţie din porunca împăratului".
Şi rugându-se Sfântul Pantelimon din destul, a venit un glas de sus către dânsul, întărind schimbarea numelui său, căci Domnul l-a numit Pantelimon, în loc de Pantoleon, dându-i lui dar arătat, ca să miluiască pe toţi cei ce aleargă la dânsul în toate primejdiile şi mâhnirile. Şi l-a chemat Domnul pe el la cele cereşti, iar sfântul, umplându-se de bucurie, a poruncit ostaşilor să-l taie. Dar aceia nu voiau, pentru că se temeau şi tremurau. Atunci sfântul le-a zis: „De nu veţi săvârşi porunca voastră, nu veţi câştiga milă de la Hristos al meu!". Un glas de sus îi răspunse : "Slujitor credincios, dorinţa ta va fi acum îndeplinită, porţile cerului îţi sunt deschise, cununa ta e pregătită. Tu vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiţilor, ajutor celor încercaţi, doctor bolnavilor şi teroare demonilor, de aceea numele tău nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care înseamnă "prea milostiv"). Deci ostaşii, apropiindu-se, mai întâi i-au sărutat trupul lui, apoi au poruncit unuia din ei şi a tăiat capul mucenicului, însă, în loc de sânge, a curs lapte.
În acelaşi ceas, măslinul s-a umplut de roadele sale, de la rădăcină până la vârf, şi mulţimea de popor care a fost de faţă la tăiere, văzând aceasta, a crezut în Hristos. Iar minunile care se făcuseră le-au spus împăratului şi împăratul a poruncit ca îndată să taie măslinul acela, să-l zdrobească şi să-l ardă împreună cu trupul mucenicului. Şi stingându-se focul, credincioşii au luat din cenuşă trupul sfântului, nevătămat de foc, şi l-au îngropat cu cinste pe moşia lui Adamantie Scolasticul, ce era acolo aproape. Iar Lavrentie, Vasoi şi Provian, casnicii mucenicului, urmându-l pe el de departe, privind la toate pătimirile lui şi auzind glasul care venise la el din cer, au scris viaţa şi mucenicia lui şi au dat-o sfintelor biserici întru pomenirea mucenicului, spre folosul celor ce citesc şi ascultă şi spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ACATISTUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC PANTELIMON, MARE TAMADUITOR SI DOCTOR FARA DE ARGINTI

 27 IULIE
Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele:
CONDACUL 1:
Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de ia Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cîntâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
ICOSUL 1:
Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrînul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgînătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cîntăm:
Bucură-te, sfinte cu adîncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blîndului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut Ia bogăţii pămînteşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mîngîierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 2-LEA:
De mic rămas fără mamă, sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgînească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în nujlocui vînturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare pînă ce n-ai aflat calea Dumnezeului celui adevărat, Căruia îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 2-LEA:
Adînc fiind rănit de dragostea în Hristos, cînd veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la care a şi venit mîntuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sîngele Domnului; pentru care te lăudăm aşa:
Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;
Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;
Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;
Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;
Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;
Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;
Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;
Bucurâ-te, ostaş neînvins al lui Hristos;
Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;
Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;
Bucură-te, mîngîierea celor amărîţi;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 3-LEA:
Deşi cu trup omenesc pe pâmînt, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 3-LEA:
Rîvnă multă ai pus, sfinte, ca să întorci de la închinarea de idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgîn a rămas, pînă ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laudă ca aceasta:
Bucură-te, cercetător al durerilor;
Bucură-te, vindecător ai orbilor;
Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;
Bucură-te, sfărîmător al curselor diavoleşti;
Bucură-te, al sufletului tău vmător;
Bucură-te, al doctorilor doctor;
Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;
Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;
Bucură-te, lauda îngerilor;
Bucură-te, a paginilor mirare;
Bucură-te, bucuria mamei tale;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 4-LEA:
Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 4-LEA:
Ca fulgerul s-a răspîndit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, sfinte, făcînd să se îngrijoreze învăţătorii pagini, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părta şul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cîntăm:
Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;
Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;
Bucură-te, îngrozirea păgîneştilor conducători;
Bucură-te, că deşertăciunea păgînească vrei să omori;
Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;
Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;
Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-au pregătit;
Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;
Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;
Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;
Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;
Bucură-te, ce! de la care moştenim frumoase pomeniri;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 5-LEA:
Cele ce pentru pagini erau de preţ pentru tine erau fără de preţ; şi cele fără de preţ la ei erau de mare preţ la tine; căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a cîştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 5-LEA:
Neînduplecat văzîndu-te, împăratul a poruncit să fii spînzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfîşiat şi cu făcui ars, dar nepieritorul împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunîndu-ne, cîntăm:
Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;
Bucură-te, că păgînătatea de ruşine a rămas;
Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;
Bucură-te, sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;
Bucură-te, cel pătruns de credinţă adîncă;
Bucură-te, că, gîndindu-te la Domnul, te-ai mîngîiat;
Bucură-te, că, Hristos în chipul lui Ermoîae ţi s-a arătat;
Bucură-te, că fiarele cu care erai sfîşiat ca ceara s-au muiat;
Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;
Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;
Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoanei
CONDACUL AL 6-LEA:
Pe gînduri ai pus pe cei ce te chinuiau, sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atîta putere şi de ce zeii nu te pierd? Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cîntar. Aliluia!
ICOSUL AL 6-LEA:
Plumb mult într-un cazan punînd şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfîrşi cu tine, dar tu, viteazule mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul apostol loan. Pentru aceasta îţi cîntăm:
Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;
Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul meu;
Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblînzitor;
Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;
Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;
Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;
Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;
Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;
Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;
Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;
Bucurâ-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;
Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDATUL AL 7-LEA:
Zile de-a rîndul ai fost chinuit, sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, cînd cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cîntîndu-I; Aliluia!
ICOSUL AL 7-LEA:
Piatră ţi-au legat de gît, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpînul marilor şi pe tine şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal.
Deci, bucurîndu-ne şi minunîndu-ne, îţi cîntăm:
Bucurâ-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;
Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;
Bucură-te, al puterii firii înfrîngâtor;
Bucură-te, al adîncului mării stăpînitor;
Bucură-te, plutitor deasupra apelor;
Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;
Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, dobînditor de slavă cerească;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;
Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;
Bucură-te, răspînditorule al credinţei;
Bucură-te, iubitorule al umilinţei;
Bucură-te, Mare Mucenic şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 8-LEA:
Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mînie, îţi iscodeau alte pătimiri creând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cîntînd: Aliluia!
ICOSUL AL 8-LEA:
Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecîndu-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfîşiat; dar Stăpînul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cmtăm:
Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;
Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;
Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;
Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;
Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;
Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;
Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;
Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;
Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piarză;
Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 9-LEA:
Văzând tăria ta, sfinte, mulţi din pagini au crezut în Hristos, V pentru care lucru împăratul de mînie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vinari de noi suflete, cu care şi noi cmtăm lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 9-LEA:
Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărîmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi fermecător socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, sfinte, spre a-l aduce împăratului care si lui îi dorea sfîrşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:
Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;
Bucură-te, cel ce înfrunţi mîniile aprinse;
Bucură-te, că pe roată ai fost strunjit;
Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;
Bucură-te, cel ce ai fost socotit fermecător;
Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;
Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti patimilor;
Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat s-au arătat;
Bucură-te, că la moartea lor, pămîntul s-a cutremurat;
Bucură-te, cel ce Treimii pe pămînt ai slujit;
Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 10-LEA:
Zadarnice au fost chinurile paginilor, sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cînţi lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 10-LEA:
Cine nu te va lăuda, văzîndu-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi izbit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărîse tăierea capului si tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă:
Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;
Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;
Bucură-te, că în chinuri Domnului slavă dădeai;
Bucură-te, că împărăţia cerească cu dor o căutai;
Bucură-te, că numele din Pandoleon ţt-a fost schimbat;
Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;
Bucură-te, că după nume eşti mult-miluitor;
Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurâtor;
Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;
Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;
Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;
Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane;
CONDACUL AL 11-LEA:
Cu durere dreptcredincioşii au privit sfîrşitul tău, Pantelimoane; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mîngîiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cînţi lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 11-LEA:
Senin la suflet şi blînd la chip ţi-ai primit sfîrşitul, trecînd O astfel în împărăţia cerească, unde eşti întîmpinat de Sfînta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti; pentru care laudă ca aceasta îţi aducem:
Bucură-te, mireasmă ce pînă la cer te-ai ridicat;
Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;
Bucură-te, mult-plînsule de credincioşii pămîntului;
Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;
Bucură-te, a lui Ermolae, Erimp şi Ermpcrat bucurie;
Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;
Bucură-te, că de pămînt nicidecum nu te-ai depărtat;
Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;
Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;
Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cunune;
Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;
Bucură-te, înfrîngător al păgînătăţii;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 12-LEA:
Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim iui Dumnezeu, cîntînd: Aliluia!
ICOSUL AL 12-LEA:
Şi după moarte ai săvîrşit minuni, Pantelimoane, căci în loc de sînge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi:
Bucură-te, bucuria Tatălui;
Bucură-te, lauda Fiului;
Bucură-te, desfătarea Duhului sfînt;
Bucură-te, miluirea celor de pe pămînt;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, izbăvitor de chinuri;
Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;
Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;
Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;
Bucură-te, cel ce îmblînzeşti cugetele;
Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;
Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;
Bucură-te, cel ce primeşti gîndurile şi puterile;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 13-LEA:
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1